Dorinţa...

Nu ştiu dacă ţi-am zis sau nu… dar azi am înecat în zâmbete, amintirea ta dureroasă. El m-a ajutat să omor totul cu speranţe noi, să îţi arăt că nu mai sunt fata naivă de la început, nu poţi să mă controlezi ca pe o păpuşă... nimeni nu poate, doar eu. Vreau să te loveşti de amintirea mea pe drumul vieţii, atunci când acesta va fi mai frumos, vreau să ştii şi tu cum e să ţi se spulbere visele, cu un simplu gând, cu o aducere-aminte, vreau să te îmbeţi cu tristeţe şi să cazi în fotoliul în care stăteai şi imi scriai mesaje, vreau să îţi aminteşti tot ce ţi-am spus şi să te gândeşti la ce nu ţi-am spus, vreau să te gândeşti la câte am facut pentru tine, şi la câte eram dispusă să fac, la prietenii pe care i-am lăsat în urmă pentru tine, şi la cei pe care urma să îi las în urmă, la tot ce am fost eu pentru tine şi la tot ce aş fi putut fi, la tot ce ne-a legat şi la tot ce ne-a îndepărtat, la tot ce am avut şi la tot ce am pierdut, la momente, la zile şi la mine.. la mine vreau să te gândeşti mereu şi să îţi aduci aminte că am pierdut atâtea nopţi plângându-ţi plecarea. Vreau ca imaginea mea să te urmărească zi de zi oriunde ai merge, să îmi cauţi în zadar privirea în ochii fiecărei prietene pe care o vei avea. Pentru că niciuna nu va mai fi ca mine. Niciuna nu îţi va mai suporta reproşurile fără să se supere, niciuna nu îţi va trece cu vederea gelozia aceea stupidă şi nemotivată, niciuna nu te va iubi aşa cum te-am iubit eu. Poate că în adâncul sufletului încă mai arde mocnit iubirea pentru tine, sau poate că ai devenit doar o obsesie, un viciu ce îmi macină zilele...